Diminetile din fiecare vis.

Îmi place să te urmăresc dimineaţa în timp ce-mi beau cafeaua. O linguriţă de lapte şi două de zahăr mereu – nici mai mult, nici mai puţin, chiar dacă ştiu că la final drogul dulce va rămâne, ca de obicei, pe fundul ceştii. Şi nici nu-l amestec vreodată. Zahărul trebuie să rămână acolo în fiecare zi, amintindu-mi de iubirea noastră care aşteaptă cuminte să îşi împlinească destinul. Iubesc monotonia dintre noi şi n-aş schimba nicio rotiţă din mecanismul ăsta, de teamă să nu pierd acele puţine momente din zi în care aparţinem unul altuia. Am încetat de mult să mă întreb dacă te privesc în timp ce beau cafeaua sau, de fapt, beau cafeaua în timp ce te privesc . Nu-mi mai pasă şi cred că nici ţie. De mult ne-a devenit vital angrenajul în care suntem amândoi roboţi de bună voie.

Te privesc întotdeauna de la fereastra mea. Ştiu că închizi mereu ochii în braţele cuiva, dar în fiecare dimineaţă te trezeşti într-un pat pe jumătate gol. Te ridici şi te îndrepţi agale spre lumina dimineţii; ştii că te aştept acolo. Deschizi geamul şi cu ochii închişi inspiri fiecare strop de aer rece, îl laşi să îţi inunde tot corpul şi să te dezmorţească până în vârful degetelor. Te faci că nu mă vezi… Mă întreb în fiecare dimineaţă dacă şi ţie ţi-e teamă să nu strici ritualul nostru sau îmi eviţi privirea doar din vanitatea bărbatului care doreşte să se simtă admirat. De parcă mi-ai citi gândurile, tu îmi oferi de fiecare dată răspunsul atunci când apari în faţa mea gol, aşa cum nu te arăţi nimănui niciodată. Îţi dai jos masca de siguranţă şi îţi laşi slăbiciunile la vedere; te dezbraci de toate dorurile şi indepartezi lacatele de la suflet… îl laşi deschis pe masă. Îmi apare un zâmbet pe faţă şi sorb o gură de cafea încercând să ascund vulnerabilitatea mea în spatele vulnerabilităţii tale. Ţie nu ţi-e frică să mi te arăţi aşa cum eşti, însă mie da. Mi-e teamă de cât te-aş putea iubi dacă n-ar mai fi ferestrele între noi. Tu ştii asta şi e rândul tău acum să zâmbeşti în fata nesiguranţei mele. Mă ruşinez, dar ca un copil conştiincios reiau şi în dimineaţa aceasta lectura sufletului tău de la semnul pe care l-am lăsat acolo cu o zi în urmă.

Astăzi am ajuns la capitolul “Iubiri”. Curios, aici văd doar forme desenate cu iscusinţa unui artist experimentat. Văd gemete, fiori şi clipe de plăcere, trăiri ameţitoare şi culori care îţi iau ochii. Pagina cu pagina descopăr figuri noi şi mă las purtată de farmecul poveştilor tale. Inevitabil, până acum orice femeie din viaţa ta a ajuns în acest capitolul. Toate la gramada, niciuna cu un loc special al ei. Îţi place să le ai, să le domini, să le studiezi cu atenţie, să te îmbogăţeşti cu material didactic şi apoi să le desenezi în paginile de colecţie. Pe mine ai renunţat de mult să mă mai chemi la tine. La început îmi făceai semn cu mâna, cu ochiul, mă îndemnai să vin să îţi cunosc regatul în care tu eşti artist, iar femeia muză. Eu am ales să îţi cunosc sufletul… iar ţie a început să-ţi placă să te laşi descoperit. Zambim amandoi timid – tu pentru ca ma aprobi, iar eu pentru ca pot sa citesc chiar şi în desenele tale. Acum ştiu ca esti doar un copil confuz: fomele si culorile îţi hrănesc pofta de cunoaştere, însă adevaratul capitol “Iubire” o să-mi fie dedicat mie… Te las acum să te îmbraci, dar nu inainte de a pune semnul de carte pentru mâine dimineaţă. E un univers fascinant sufletul tău, acum înţeleg de ce nu laşi pe oricine să ajungă acolo.

Te privesc în timp ce îţi pui măştile la loc şi văd în tine tot ceea ce ai putea fi. Mă uit de la fereastra mea şi îl văd pe bărbatul vieţii mele. Mă gândesc cât aş putea să te iubesc chiar şi acum, dacă nu te-aş cunoaşte atât de bine. Mă lupt cu mine însemi în fiecare dimineaţă şi îmi înăbuş dorinţa de a traversa strada. Fiecare imbold al inimii de a veni şi a de privi din spatele ferestrei tale se loveşte de tăria unei voinţe de fier. Simt că te iubesc pentru tot ceea ce nu eşti, dar ai fi dacă nu te-aş fi găsit atât de devreme. Ştiu cine eşti când mă uit în viitor, dar nu te recunosc când te privesc de la fereastră.

Mă rezum la a te privi de la distanţă în fiecare zi. Îmi beau cafeaua din obişnuinţă şi aştept cu rabdare dimineaţa în care zahărul nu o să mai rămână pe fundul ceştii.