Un apel nepreluat

17 min si 58 de secunde.

Am raspuns si mi s-a taiat respiratia.
Nu auzeam bine, era galagie.Simteam mirosul de alcool prin telefon.
Toate vocile erau cunoscute.
Pe cine mint? Toti erau prietenii mei buni.
"Uita de tot.Uita de lume,de sentimente,de sufletele pereche, de soapte la ureche."
Imi e frica.
Karma, te urasc.
O sa fie bine. Privim partea buna a lucrurilor.
Sunt fericita si nu pot sa afirm asta decat cu juma' de gura pentru ca ma face sa ma simt vinovata.
Simt ca sunt acuzata pentru propria mea fericire, pentru proprile mele dorinte,pentru proprile mele fantezii.
Este ceva ce mi-am dorit inca din copilarie si acum e sansa mea.
De ce continui sa simt ca nu e bine?De ce sunt incordata si ma panichez asa usor?


Un dans si un pahar de Whisky.
Eu urasc Whisky-ul.Bei tu si pentru mine.
Totul incepe cu o poza.
O poza intr-un plic.
Plicul la mine in masina.
Plicul e lipit.
Mi se urca inima pana in gat.
Deschid plicul.
O poza.
O poza. o amintire. persoane dragi mie.
Un zambet.
Inima imi bate mai repede.
"iti multumesc"
Ma saruti si simt ca inima nu mai are loc in mine.
Simt ca si cum se mareste cu fiecare secunda care trece.
As vrea sa o scot, sa nu ma mai doara.
Dar daca o scot, unde pot sa imi las inima in siguranta?
Sau mai bine zis ... la cine?!
"Nu te supara, poti sa ai grija de inima mea?Scrie 'fragil'pe cutie.E bine sigilata, dar ai te rog totusi grija."
Deschid ochii dar inca nu vad nimic. Culoriile incep usor sa se formeze in mintea mea si incep sa disting lucruri.
Pot sa fac diferenta intre vis si realitate.
Realizez ca realitatea mea e de vis.
Si eu ma gadil, sunt usoara si ma poti invarti.
600 de mesaje intr-o saptamana?! Imi e frica sa ma gandesc prea mult la asta.
La urma urmei , conteaza sa fiu eu fericita nu?
Si poza a ajuns in rama.
Rama cu poza noastra sta si acum pe noptiera.
Adorm si visez o realitate perfecta fara probleme existentiale.
Imi e somn si vreau sa dorm.
Imi e frica de faptul ca intr-o zi ma voi trezi si viata mea nu va fi la fel de buna ca acum.
Vreau sa fie asa mereu.
Vreau sa nu mai fiu acuzata de fericirea mea.
Defapt nu sunt acuzata, pentru ca ele se bucura, cum nu s-au mai bucurat demult, dar vreau sa nu ma mai simt eu vinovata.
Please, imi dai acordul?

"(...)monolog de 40 de randuri"... auzeam cum imi urla profa de Romana in creier.
Voi continua sa o ignor si sa imi las mintea sa-mi dicteze propria fictiune.

acum realitatea mea s-a imbinat cu fictiunea si a devenit o poveste frumoasa.

Am nevoie de somn.
Maine o sa am nevoie de cafea.
Cafea,tigara,vocea si zambetul tau.